Anunțuri studenți


29 noiembrie 2017 – Simpozionul Național Momentul istoric „Pe aici nu se trece”

06-09-2017
Image for 29 noiembrie 2017 – Simpozionul Național  Momentul istoric „Pe aici nu se trece”

30 septembrie 2017, Muzeului Mitropoliei și Bucovinei Iași, Sala Sinaxar /Muzeul Unirii Iași, Sala Dublei Alegeri
Simpozionul Național Momentul istoric „Pe aici nu se trece” – un pas important în lupta poporului român pentru unitatea națională
Propunerile se vor trimite până la data de 15 septembrie 2017 la adresa: maria_miron51@yahoo.com (a se vedea regulamentul privind înscrierea participanților)
Simpozionul se adresează cadrelor didactice și specialiștilor, studenților și altor categorii de cetățeni interesați în vederea elaborării unor lucrări pe tema proiectului.

Doctoranzii care au absolvit studiile universitare de doctorat fără susţinerea tezei în şedinţă publică

29-06-2017

Doctoranzii care au absolvit studiile universitare de doctorat fără susţinerea tezei în şedinţă publică şi care au avut: Perioadă de graţie Întrerupere şi care au susţinut şi promovat cele 2 rapoarte din PCS şi doresc finalizarea studiilor universitare de doctorat până la data de 30.09.2017, vor trimite până la Citiţi mai departe »

Conturi esims – master

31-01-2017

Daca inca mai aveti activ contul esims de la studii de licenţă noul cont de esims (pentru studii de master) trebuie facut cu o altă adresă de email. In cazul in care doriţi să folosiţi aceeaşi adresă de email trebuie şters contul de la licenţă (trimiteţi pe adresa stefc@uaic.ro Citiţi mai departe »

Anului 1, studii de doctorat

18-01-2017

Anului 1, studii de doctorat În perioada 13 – 17 februarie 2017, orele 10.00 – 12.00, vă rugăm să depuneţi la secretariatul facultăţii cererea cu titlul PCS şi comisia de îndrumare cu avizul conducătorului ştiinţific. Modelul cererii se găseşte pe site-ul facultăţii, secţiunea Şcoala doctorală sau la secretariatul facultăţii.   Citiţi mai departe »

În atenţia anului I, studii doctorale

04-10-2016

În atenţia anului I, studii doctorale Studenţii-doctoranzi sunt aşteptaţi de luni până vineri, în perioada 17 – 21 octombrie 2016, între orele 10.00 – 12.00, la secretariatul facultăţii, pentru: – ridicarea contractului de studii şi a programului individual de pregătire universitară avansată (PPUA) în vederea completării şi semnării acestora – Citiţi mai departe »

ALEGERI – CONSILIUL STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT (CSUD)

08-06-2016

ALEGERI CONSILIUL STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT (CSUD) – TURUL 2 Studenții doctoranzi ai Facultății de Istorie sunt invitați să aleagă un doctorand care să fie propus pentru a face parte din Consiliul de Studii Universtare de Doctorat, mandatul 2016-2020. Alegerile vor avea loc vineri, 17 iunie 2016, orele Citiţi mai departe »

The European University Institute (EUI) is currently accepting applications for its Doctoral Programme

05-01-2016

4 years fully funded scholarships at the EUI – Applications open – 150 grants available The European University Institute (EUI) is currently accepting applications for its Doctoral Programme. Our fully funded four-year Ph.D. programme is an excellent opportunity for master students and other young scholars interested in pursuing doctoral studies Citiţi mai departe »

Call for Applications 2016 PhD Programme in Transnational Studies

Call for Applications 2016 PhD Programme in Transnational Studies Starting date of programme: 3 year full-time PhD programme starting September 2016 Starting date for applications: 1 December 2015 Deadline for applications: 31 January 2016 Online application at https://apply.drs.fu-berlin.de/bts/ The Berlin Graduate School for Transnational Studies (BTS), a joint endeavour of Citiţi mai departe »

Recruitment for the project “In-Between? searching for local histories in European Borderlands”

Recruitment for the project “In-Between? searching for local histories in European Borderlands”

Vineri, 11 decembrie 2015, Aula Magna “Mihai Eminescu” – Prelegerea “Ce pret are astazi libertatea” sustinuta de Mihai-Razvan UNGUREANU

09-12-2015
Image for Vineri, 11 decembrie 2015, Aula Magna “Mihai Eminescu”  – Prelegerea “Ce pret are astazi libertatea” sustinuta de Mihai-Razvan UNGUREANU