În atenţia studenţilor din anul 2, de la Invăţământ cu frecvenţă (IF) • În vederea efectuării Practicii de specialitate studenţii se vor înscrie pe mail, în perioada 10 – 14 mai 2021, la un cadru didactic de la Facultatea de Istorie şi vor trimite opţiunea la secretariat, la adresa Citiţi mai departe »
Licență
În atenţia studenţilor din anul 1, de la Invăţământ cu frecvenţă (IF)
În atenţia studenţilor din anul 1, de la Invăţământ cu frecvenţă (IF) În vederea efectuării Practicii de specialitate studenţii se vor înscrie pe email, în perioada 10 – 14 mai 2021, la un cadru didactic de la Facultatea de Istorie şi vor trimite opţiunea la secretariat, la adresa de Citiţi mai departe »
UAIC susține maratonul vaccinării împotriva COVID-19 organizat de UMF Iași
UAIC susține maratonul vaccinării împotriva COVID-19 organizat de UMF Iași Conducerea executivă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași îndeamnă toți membrii comunității academice (cadre didactice și de cercetare, personal administrativ, studenți, absolvenți) care încă Citiţi mai departe »
Call for Papers – Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Ediția a XVI-a: OAMENI, CRIZE ȘI SOLUȚII ÎN ISTORIE
Call for Papers – Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Ediția a XVI-a: OAMENI, CRIZE ȘI SOLUȚII ÎN ISTORIE
Programare Online Secretariat
PROGRAMARE ONLINE Activitatea de lucru cu publicul față în față se desfășoară numai cu programare prealabilă la email-ul: istorie@uaic.ro, confirmată de membrii biroului. Program cu publicul faţă în faţă doar confirmată de membrii biroului: Luni – Vineri: orele 10.00 – 12.00 Mesajul trebuie să conțină următoarele: 1. Numele complet Citiţi mai departe »
Activităţi ROSE 12-16 aprilie 2021

Link înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc4Hu3TaMCQkaG43ddl4_gct2NXKWh_EuSU04OPBfnRx2h2rA/viewform
6 aprilie 2021 – Workshop online practic de prezentare a subiectelor științifice pe înțelesul publicului larg.
Workshop online practic de prezentare a subiectelor științifice pe înțelesul publicului larg. British Council România și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează marți, 6 aprilie, de la ora 12.00, un workshop online practic de prezentare a subiectelor științifice pe înțelesul publicului larg. Participarea la atelier este gratuită, în Citiţi mai departe »
Întâlnire online cu studenții interesați de mobilitățile Erasmus +
Topic: Întâlnire cu studenții interesați de mobilitățile Erasmus + Time: Apr 2, 2021 12:00 PM Bucharest Join Zoom Meeting https://us02web.zoom.us/j/82933742542?pwd=U0R1VHdFMGZ5eFBSVHdXSkpuTnBEUT09 Meeting ID: 829 3374 2542 Passcode: 774425 Afişat: 01.04.2021
Practica de specialitate – studii de licenţă IF, anul 1 şi 2
Anul universitar 2020 – 2021 Practica de specialitate – studii de licenţă IF, anul 1 şi 2 Studenţii care doresc să se înscrie pentru efectuarea Practicii de specialitate din perioada 21 iunie – 04 iulie 2021 la Cucuteni, vor trimite un mesaj pe mail, în perioada 10 – 14 Citiţi mai departe »
Studenții UAIC sunt invitați să se înscrie la activitățile organizate de Centrul de Învățare

Activități în cadrul proiectului ROSE – Centrul de Învățare al UAIC “Performanță Pas cu Pas” Vești bune pentru studenții UAIC! Centrul de Învățare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă să ofere sprijin și îndrumare studenților în mediul online. Astfel, vă invităm să participați la activitățile Citiţi mai departe »