Facultatea de Istorie oferă celor interesați posibilitatea înțelegerii proceselor istorice care au stat și stau la baza evoluției omenirii. Centrele de cercetare din facultate, care acoperă arii precum ideologia puterii, comunismul, studiile egeo-mediteraneene, studiile clasice și creștine sau arheoistoria, sunt un motiv în plus pentru a alege să devii student la Istorie. De asemenea, laboratorul de arheologie, înzestrat cu posibilități de restaurare a materialului și cu o expoziție permanentă, dar și șantierele arheologice organizate periodic, constituie locul ideal pentru cei pasionați de a-și șlefui abilitățile, dornici să dezlege misterele culturii Cucuteni, civilizației romane sau medievale.
Facultatea întreține relații de colaborare excelente cu Arhivele Naționale, muzeele din regiune, dar și cu centrele de cercetare importante din cadrul Academiei Române, oferind studenților posibilitatea de a experimenta încă din timpul studiilor ce înseamnă să activezi într-o instituție de cercetare. Profesorii facultății au proiecte comune cu specialiști de înaltă calificare din principalele universități din țară și din universități din Germania, Franța, S.U.A., Italia, Austria sau Grecia, care confirmă notorietatea națională și sporesc vizibilitatea internațională a facultății. În țările europene amintite, studenții pot urma cursuri în cadrul schimburilor Erasmus sau vizite de documentare, având ocazia să-și deschidă orizontul și să cunoască noi țări, culturi și popoare.
Ce poţi studia la Facultatea de Istorie?
Ca student al Facultății de Istorie, poți studia și efectua cercetări în domenii precum:
- istoria Europei, domeniu în care se continuă o tradiţie care datează încă de la fondarea Facultăţii
- arheologia preistorică şi antică, domeniu în care s-a format o adevărată şcoală, cu recunoaştere naţională şi internaţională
- editarea izvoarelor Evului Mediu românesc
- istoria Bisericii, istoria orașelor, genealogia istorică, istoria mentalităților
- fenomene şi evenimente importante ale istoriei moderne şi contemporane.
În acelaşi timp, în ultimii ani, s-au conturat direcţii noi, în pas cu cele mai recente evoluţii istoriografice: istoria socială, a culturii şi a ideilor, istoria comunismului şi post-comunismului în România, istoria evreilor, etc.
Ce poţi face după ce termini Facultatea de Istorie?
La terminarea studiilor de licență sau master ale Facultății de Istorie poți activa în varii domenii, de la cel didactic, până la arheologie și arhivistică. Absolvenții facultății pot deveni cercetători, profesori, muzeografi, arheologi, arhiviști, jurnaliști, diplomați, bibliotecari, specialiști în cadrul unor instituţii şi organizaţii axate pe problematica patrimoniului sau integrării europene (în primării, prefecturi), ghizi turistici, angajați în serviciile de informaţii româneşti (SRI, SIE) etc.