Simpozionului Național Studențesc „Colloquium Antiquitatis”- 6–8 mai 2026

09.03.2026

Vă transmitem invitația la ediția a VIII‑a a Simpozionului Național Studențesc „Colloquium Antiquitatis”, care se va desfășura în perioada 6–8 mai 2026, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Evenimentul este dedicat studenților, masteranzilor și doctoranzilor și își propune să încurajeze cercetarea și dialogul interdisciplinar.

Tema generală a acestei ediții este „Antichitatea greco‑romană și moștenirea ei”. Simpozionul cuprinde secțiuni pentru domeniile: filologie clasică, limbă și literatură, teologie, istorie, filosofie, drept, arheologie, medicină și științele educației. Participanții vor putea prezenta cercetări, vor participa la workshop‑uri tematice și vor avea ocazia să interacționeze cu colegi din alte universități.

Invităm facultatea dumneavoastră să disemineze această invitație către studenți, masteranzi și doctoranzi și să îi încurajeze să participe. Cei interesați sunt rugați să transmită titlul comunicării și un rezumat (max. 300 de cuvinte) până la 24 aprilie 2026, completând formularul online de înscriere: https://forms.gle/PUxZWpun64VK4Lyq7. Selecția lucrărilor va fi anunțată între 25 și 30 aprilie 2026, iar programul final va fi transmis participanților pe 1 mai 2026.

Organizatorii vor oferi, în limita locurilor disponibile, cazare, prânz și coffee break. Nu se percepe taxă de participare, iar lucrările selectate vor fi publicate ulterior într‑un volum colectiv.

Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să contactați echipa de organizare la adresa colloquium.antiquitatis@gmail.com sau la numerele de telefon menționate în apelul oficial.

Find more like this: Anunțuri studenți, Doctorat, ID, Licență, Master