Facultatea de Istorie anunță cu tristețe plecarea dintre noi a Profesorului Nicolae Ursulescu, prestigios cercetător al neoliticului și eneoliticului din România, formator de școală și un suflet luminos. Absolvent al Facultății de Istorie din Iași, Domnia Sa și-a început cariera în învățământul universitar la Suceava și a continuat-o cu excelente rezultate la Iași. Autor al unor monografii importante despre culturile Starcevo-Criș și Cucuteni, al unor manuale de înaltă ținută universitară despre preistoria spațiului românesc, colaborator la Tratatul de Istorie a României, Nicolae Ursulescu a format o școală de arheologie preistorică la Iași, continuând tradiția inaugurată de Mircea Petrescu-Dâmbovița. Discipolii săi au ajuns la rândul lor profesori universitari sau cercetători deja consacrați: Vasile Cotiugă, Andrei Asăndulesei, Felix Tencariu, George Bodi, Sorin Ignătescu, Aurel Melniciuc. Domnia Sa a efectuat cu succes săpături la Târgu Frumos sau Isaiia-Balta Popii (de unde a publicat, împreună cu Felix Tencariu, faimosul complex de statuete de cult). Profesorul Ursulescu a fost cel care a inițiat parteneriatul la nivel instituțional cu Universitatea din Bari și a fost sufletul acestei colaborări vreme de un deceniu și jumătate. Domniei Sale i se datorează și reluarea legăturilor, la nivelul colaborării pe planul arheologiei pre- si protoistorice cu Universitatea de Stat din Chișinău și cu alte instituții de cercetare și învățământ din Republica Moldova. Nicolae Ursulescu a fost unul dintre cei care au ctitorit Muzeul Universității din Iași. Pe plan internațional, Profesorul Ursulescu a fost membru în comisii profesionale prestigioase (asociația Arheologilor Europeni, Asociația de Științe Pre- si Protoistorice etc.), participând la numeroase manifestări științifice în Italia, Germania, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Austria, Grecia etc. Calitățile sale pedagogice au fost dublate de un zâmbet cald, de o privire senină, de încurajări permanente adresate învățăceilor, izvorâte din tenacitatea sa greu de egalat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Find more like this: Prima Pagină