PRECIZĂRI PRIVIND PROGRAMUL „EURO 200”

15.06.2021

 PRECIZĂRI PRIVIND PROGRAMUL „EURO 200”

(ajutor financiar pentru studenți în vederea achiziționării de calculatoare)

Adresa ME – Calendar EURO 200 – pentru anul 2021
Procedura Euro 200

„EURO 200” este un program prin care studenții din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate din Romania cu o vârstă de până la 26 de ani și provin din familii cu un venit lunar brut de maximum 250 RON pe membru de familie pot beneficia de un ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, conform H.G. nr. 297/03.05.2018. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de Euro pentru un calculator și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Acte necesare Program “Euro 200”

Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza Legii nr. 269/2004, cu modificările și completările ulterioare, studenții care doresc să se înscrie pot transmite la facultatea unde sunt înmatriculați, prin intermediul poștei electronice (e-mail) sau prin servicii de curierat, până la data de 15 iunie 2021, ora 16.00, următoarele documente:

1)   Cererea tip conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 a Legii 269/2004, format Word sau Pdf;

  • Copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al studentului;
  • Copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, dupa caz, ale celorlalți membri ai familiei;
  • Adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori, cu specificarea faptului dacă au beneficiat sau nu de această facilitate, deoarece ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii;
  • Acte doveditoare, în original, privind veniturile brute cu caracter permanent realizate de către membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii – în original;
  • Declarația pe propria răspundere a studentului/ei în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut (250 RON) și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard;
  • Adeverința eliberată de către facultate din care să rezulte că studentul a promovat cu minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii (cu excepția studenților din anul I), respectiv adeverință din care să rezulte calitatea de student (pentru studenții din anul I).

Secretariatul facultății postează pe site anunțul prin care studenții sunt informați că pot depune o solicitare privind acordarea unui ajutor financiar in vederea achizitionarii unui calculator, conform Legii nr. 269/2004, însoțită de documentele stabilite prin Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004. Termenul de trimitere a solicitarii (cererii), electronic, însoțită de celelalte documente, este 15 iunie 2021, ora 16.00. În anunț trebuie trecută adresa de e-mail a responsabilului cu primirea și verificarea dosarelor Euro 200 din partea facultatii.

Persoana responsabila din cadrul facultatii listează cererile studentilor si documentele aferente, verifică existenţa tuturor documentelor necesare prevăzute de norme metodologice, și întocmește un dosar. Cererile trebuie înregistrate în registrul facultății (nr. și dată). Adeverințele de student sunt eliberate de facultate și depuse la dosar. In situația în care documentele nu sunt complete, se comunică solicitantului faptul că dosarul nu este complet pentru a avea posibilitatea de completare.

Imediat dupa încheierea perioadei de transmitere on-line, dosarele vor fi înaintate doamnei Roxana Dragalina (Biroul Probleme Sociale), care le va pune la dispoziția Comisiei de evaluare a eligibilității solicitărilor.

Clarificări de termeni (conform art. 2 al Hotărârii de Guvern nr. 1.294/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare):

Termenul „familie” se referă la soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, care locuiesc și gospodăresc împreună.

Este asimilat termenului „familie” și situația persoanei necăsătorite care locuieste împreună cu copiii aflați în întreținerea sa, bărbatul și femeia necasătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc împreună.

Prin termenul „copil” se înțelege copilul provenit din căsătoria soților, copilul unuia dintre soți, copilul adoptat, precum și copilul încredințat unuia sau ambilor soți ori dat în plasament familial ori pentru care s-a instituit tutelă sau curatelă potrivit legii.

Pentru mai multe detalii, vă rugam să studiați legislația care reglementează Programul Euro 200:

  • Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare;
  • Hotărâre nr. 297 din 3 mai 2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin HG nr. 1294/2004;
  • Hotărâre nr. 225 din 26 martie 2020 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, aprobate prin HG nr. 1294/2004.

Find more like this: Anunțuri studenți, ID, Licență, Master